Guvernul Republicii Moldova | Ministerul Muncii și Protecției Sociale

INSPECTORATUL DE STAT AL MUNCII

A A A

Petiții

Joi, 08/01/2019 - 14:25 -- ismadmin
Body: 

Vă atenţionăm asupra modului de depunere și examinare a adresărilor către Inspectoratul de Stat al Muncii.

 

 

Totodată, aveţi posibilitatea de a depune petiţia în adresa Inspectoratului de Stat al Muncii prin intermediul ÎS „Poşta Moldovei” la adresa: MD 2068 mun.Chişinău, str. Miron Costin, 17/2,

precum şi prin intermediul poştei electronice: secretariat@im.gov.mdîn cazul în care dețineți dispozitiv pentru semnătura electronică,

sau de a depune petiţia scrisă în cutiile pentru corespondență, care se află în incinta Aparatului central al Inspectoratului de Stat al Muncii și Inspecțiilor teritoriale de muncă.

În conformitate cu prevederile Codului administrativ aprobat prin Legea nr.116 din 19 iulie 2018, petiţiile anonime sau cele depuse fără indicarea adresei poștale sau electronice a petiţionarului nu se examinează.

Petiţiile trebuie să fie semnate de autor, indicându-se numele, prenumele şi domiciliul.

Petiţiile în forma electronică vor fi semnate electronic și vor conţine informaţii privind numele, prenumele, domiciliul şi adresa electronică a petiţionarului.

Petiţiile, care nu întrunesc aceste condiţii, nu se examinează. 

 

Vă rugăm să luaţi cunoştinţă de informaţia privind procedura de primire şi examinare a mesajelor pe numele Inspectoratului de Stat al Muncii,expediate în format electronic.

1. Pagina oficială ism.gov.md constituie o modalitate suplimentară de a asigura dreptul de adresare pe numele Inspectoratului de Stat al Muncii.

2. Mesajele în format electronic vor fi examinate în cazul unei descrieri concrete a întrebării sau propunerii din domeniile de activitate ale Inspectoratului de Stat al Muncii.

3. Petiţiile în formă electronică vor conţine în mod obligatoriu informaţii privind numele, prenumele, domiciliul şi adresa electronică a petiţionarului și vor fi semnate cu semnătura electronică. 

4. La prezentarea şi examinarea mesajelor electronice este garantată confidenţialitatea datelor personale şi a informaţiei furnizate.

5. Textul de adresare trebuie să fie elaborat într-o formă laconică (volumul textului nu trebuie să depăşească 3000 de simboluri).

6. În caz că specificul întrebării adresate de Dvs. ține de competenţa Inspectoratuluil de Stat al Muncii, acesta urmează să examineze mesajul.

7. Petiţiile se examinează în termen de 30 de zile, iar cele care nu necesită o studiere şi examinare suplimentară în termen de 15 zile de la data înregistrării. 

8. Dacă petiţia nu ţine de competenţa sa, atunci în termen de 5 zile Inspectoratul de Stat al Muncii o va transmite organului abilitat pentru examinare şi va informa despre aceasta persoana care a depus petiţia.

9. Dacă petiţia nu corespunde cerinţelor prevăzute la art.72 alin.(3) sau art.75 alin.(1)lit.c)–e) din Codul administrativ, solicitantului i se indică asupra neajunsurilor şi i se acordă un termen rezonabil pentru înlăturarea lor. În cazul în care petiţionarul nu înlătură neajunsurile în termenul acordat, petiţia nu se examinează.

10. Petiţiile anonime sau cele depuse fără indicarea adresei poştale sau electronice a petiţionarului nu se examinează.

11. Petiţiile adresate a doua oară, care nu conţin argumente ori informaţii noi, nu se reexaminează, fapt despre care este informat în scris sau în formă electronică petiţionarul.

12. În urma examinării mesajului Dvs. veţi primi răspuns în format electronic pe adresa electronică indicată în mesaj.

 

 

Reiteram asupra faptului, ca în cazul, în care Dvs. nu dispuneţi de semnătură electronică, vă recomandăm să expediaţi prin poștă un demers sau o petiţie în formă scrisă pe suport de hârtie la adresa:

MD 2068 mun.Chişinău, str. Miron Costin, 17/2.

 

 

 

Pentru mai multe informații privind modul de depunere a petițiilor, vă îndemnăm să consultați Codul administrativ al Republicii Moldova

  

 

Articolul 72. Depunerea petiției

    (1) Prin petiție poate fi inițiată o procedură administrativă sau aceasta poate face parte dintr-o procedură administrativă deja inițiată.
    (2) Petiția poate fi:
    a) depusă în scris la autoritatea publică ori expediată prin poștă sau fax; 
    b) transmisă în formă electronică
    c) depusă verbal, fiind consemnată într-un proces-verbal.

    (3) Dacă se transmite în formă electronică, petiția trebuie să corespundă cerințelor legale stabilite pentru un document electronic.

 

Articolul 75. Conținutul petiției
    (1) Petiția conține următoarele elemente:
    a) numele și prenumele sau denumirea petiționarului;
    b) domiciliul sau sediul petiționarului și adresa de poștă electronică dacă se solicită răspuns pe această cale;
    c) denumirea autorității publice;
    d) obiectul petiției și motivarea acesteia; 
    e) semnătura petiționarului ori a reprezentantului său legal sau împuternicit, iar în cazul petiției transmise în formă electronică – semnătura electronică.
    (2) Pentru celeritatea exercitării dreptului de petiționare, autoritățile publice pot să ofere petiționarilor formulare de cereri în domeniile de competență, atît în format electronic, prin intermediul propriilor pagini web oficiale, cît și în format tipărit, prin intermediul subdiviziunii sau persoanei responsabile de relațiile cu publicul.
    (3) Formularele de cerere se utilizează în măsura în care acestea sînt puse la dispoziție de autoritatea publică. Petițiile depuse fără utilizarea formularului pot fi trecute pe formular într-un termen stabilit de autoritatea publică.
    (4) Petiția este însoțită, după caz, de documentul confirmativ al reprezentantului legal sau de procura reprezentantului împuternicit, de documente sau dovezi prevăzute de reglementările legale în vigoare sau considerate utile de către petiționar pentru susținerea petiției sale.
    

Articolul 76. Sancțiuni pentru lipsa elementelor petiției

    (1) Petițiile anonime sau cele depuse fără indicarea adresei poștale sau electronice a petiționarului nu se examinează. 

     (2) Dacă petiția nu corespunde cerințelor prevăzute la art. 72 alin. (3) sau  art. 75 alin. (1) lit. c)–e), solicitantului i se indică asupra neajunsurilor și i se acordă un termen rezonabil pentru înlăturarea lor. În cazul în care petiționarul nu înlătură neajunsurile în termenul acordat, petiția nu se examinează.

    (3) Autoritatea publică sau persoana oficială are dreptul să nu examineze în fond petițiile ce conțin un limbaj necenzurat sau ofensator, amenințări la securitatea națională, la ordinea publică, la viața și sănătatea persoanei oficiale, precum și a membrilor familiei acesteia.
    (4) Petițiile care conțin amenințări la securitatea națională, la ordinea publică, la viața și sănătatea persoanei oficiale sau a membrilor familiei acesteia, precum și amenințări la adresa altor autorități și/sau a altor persoane oficiale sau grupuri de persoane, se remit organului de drept competent.

     

 

 Codul administrativ, aprobat prin Legea nr.116 din 19 iulie 2018

Legea nr. 91 din  29 mai 2014 privind semnătura electronică şi documentul electronic