Evenimentul, organizat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale și cu sprijinul financiar al Fundației Soros Moldova, a reunit reprezentanți ai autorităților publice, partenerilor de dezvoltare și experți în domeniul pieței muncii.
Proiectul, implementat în perioada 2024–2026, a contribuit la elaborarea politicilor publice, consolidarea capacităților instituționale și susținerea procesului de integrare europeană, oferind asistență Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Inspectoratului de Stat al Muncii și Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Participarea Inspectoratului de Stat al Muncii la această conferință reconfirmă importanța cooperării instituționale și a dialogului cu partenerii naționali și internaționali pentru promovarea reformelor și dezvoltarea unei piețe a muncii echitabile și conforme cu standardele europene.
- 20 vizualizări