Se informează despre lansarea de către Inițiativa Central Europeană (ICE) a apelului pentru co-finanțare a proiectelor în cadrul Programului Know-how Exchange Programme (KEP) pentru 2020.
Prin intermediul programului, ICE continuă să sprijine schimbul bunelor practici și transferul de experiență între instituțiile publice și private ale statelor membre ICE (de la state membre ale UE către state non-UE).
Reamintim că propunerile de proiecte pot include activități precum: instruiri de personal, ateliere de lucru, vizite de studiu, misiuni de evaluare, asistență pentru elaborarea documentelor strategice, transfer de tehnologii, asistență tehnică ș.a. Totodată, atragem atenția că granturile acordate în cadrul prezentului apel nu vor depăși 50% din costul total al proiectului, iar suma maximă alocată unui proiect nu va fi mai mare de 40.000 euro.
Condițiile de participare la program și documentele pot fi accesate la următorul link: https://application.cei.int/application/kep-2020/.
Având în vedere că programul prevede participarea în proiecte atât a autorităților publice, cât și celor private, rugăm distribuirea informației despre apel prin intermediul canalelor de comunicare și informare disponibile (pagini web, social media).
- 89 vizualizări