01.08.2023
Anunț!
Inspectoratul de Stat al Muncii (str. Miron Costin, 17/2, mun. Chișinău), anunță prelungirea concursului pentru ocuparea funcțiilor publice vacante din cadrul Inspectoratului de Stat al Muncii:
- Șef inspecție teritorială (fpc), Inspecția teritorială de muncă Cimișlia (raioanele Hîncești, Leova, Cimișlia, Basarabeasca) – 1 unitate (perioadă determinată);
- Inspector principal (fpe), Inspecția teritorială de muncă Chișinău (mun. Chişinău, raioanele Ialoveni, Criuleni, Dubăsari) – 1 unitate;
Lista documentelor necesare pentru participare la concurs:
Alte documente necesare:
Notă: Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
- Copiile documentelor nominalizate pot fi autentificate de notar sau prezentate împreună cu documentele originale pentru verificarea veridicității acestora. (Candidații care au depus dosarul prin poștă sau e-mail vor prezenta în ziua concursului toate actele în original pentru autentificare, în caz contrar dosarul de concurs se respinge).
Condițiile de participare la concurs:
a) deține cetățenia Republicii Moldova;
b) posedă limba română și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
c) are capacitate deplină de exercițiu;
d) nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
f) are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă;
g) în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție.
j) nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
Abilități: gândire critică, analiză și sinteză; planificare; organizare; luare a deciziilor; motivare; control; comunicare; lucru în echipă; de operare la calculator (Word, Excel, PowerPoint, Internet).
Atitudini/comportamente: integritate; respect pentru drepturile omului, nediscriminare și egalitate de gen; deschidere față de cetățeni, mass-media și societatea civilă; inițiativă; perseverență; creativitate; corectitudine; responsabilitate; reputație ireproșabilă (lipsa implicării în cazuri dubioase, inclusiv demonstrate prin investigații jurnalistice, stil de viață corespunzător veniturilor oficiale etc.).
Șef inspecție teritorială, (fpc), Inspecția teritorială de muncă Cimișlia
(raioanele Hîncești, Leova, Cimișlia, Basarabeasca)
Scopul general al funcției: Conducerea/managementul inspecției teritoriale de muncă; prezentarea lunară și trimestrială a planurilor de activitate ale inspecției teritoriale de muncă către directorul Inspectoratului de stat al Muncii și coordonarea activității inspectorilor pentru asigurarea acestuia.
Sarcinile de bază:
Cerințele specifice pentru participare la concurs:
Studii: să posede studii superioare în domeniul ingineriei și activități inginerești, al dreptului sau al economiei.
Experiență profesională: 1 an deexperiență profesională în domeniu.
Bibliografie:
Constituția Republicii Moldova;
Codul muncii nr. 154/2003;
Codul administrativ nr. 116/2018;
Codul contravențional nr. 218/2008;
Convențiile OIM ratificate de Republica Moldova nr. 29, nr.81, nr.87, nr.98, nr.105, nr.129, nr.155, nr. 182, nr.184, nr.187;
Legea nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public;
Legea nr. 25/2008 privind Codul de conduită a funcționarului public;
Legea nr.133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale;
Legea nr. 140/2001 privind Inspectoratul de Stat al Muncii;
Legea nr. 186/2008 securității și sănătății în muncă;
Legea nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător;
Legea nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar;
Legea salarizării nr. 847/2002;
Hotărârea Guvernului nr. 788/2013 cu privire la organizarea și funcționarea Inspectoratului de Stat al Muncii;
Hotărârea Guvernului nr. 95/2009 (Regulamentul privind modul de organizare a activităților de protecție a lucrătorilor la locul de muncă și prevenire a riscurilor profesionale);
Hotărârea Guvernului nr. 743/2002 cu privire la salarizarea angajaților din unitățile cu autonomie financiară;
Hotărârea Guvernului nr. 152/2004 cu privire la salariul tarifar pentru categoria I de calificare a angajaților din unitățile cu autonomie financiară și cuantumul sporului de compensare pentru munca prestată în condiții nefavorabile;
Hotărârea Guvernului nr. 1361/2005 (Regulamentul privind modul de cercetare a accidentelor de muncă);
Hotărârile Guvernului Republicii Moldova privind aprobarea Cerințelor minime de Securitate și Sănătate în Muncă (nr. 95/2009; 80/2012; 353/2010; 584/2016; 603/2011; 906/2020).
Inspector principal, (fpe), Inspecția teritorială de muncă Chișinău (mun. Chișinău, raioanele Ialoveni, Criuleni, Dubăsari)
Scopul general al funcției: Executarea controlului aplicării actelor legislative și normative ce țin de relațiile de muncă; examinarea, în modul și termenii stabiliți, a petițiilor și sesizărilor ce abordează probleme din domeniul relațiilor în muncă.

28.07.2023
Anunț!
Inspectoratul de Stat al Muncii (str. Miron Costin, 17/2, mun. Chișinău), anunță prelungirea concursului pentru ocuparea funcțiilor publice vacante din cadrul Inspectoratului de Stat al Muncii:
- Șef serviciu (fpc), Serviciul Tehnologia Informației și comunicațiilor -1 unitate
Lista documentelor necesare pentru participare la concurs:
Alte documente necesare:
Notă: Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
- Copiile documentelor nominalizate pot fi autentificate de notar sau prezentate împreună cu documentele originale pentru verificarea veridicității acestora. (Candidații care au depus dosarul prin poștă sau e-mail vor prezenta în ziua concursului toate actele în original pentru autentificare, în caz contrar dosarul de concurs se respinge).
Condițiile de participare la concurs:
a) deține cetățenia Republicii Moldova;
b) posedă limba română și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
c) are capacitate deplină de exercițiu;
d) nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
f) are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă;
g) în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție.
j) nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
Abilități: gândire critică, analiză și sinteză; planificare; organizare; luare a deciziilor; motivare; control; comunicare; lucru în echipă; de operare la calculator (Word, Excel, PowerPoint, Internet).
Atitudini/comportamente: integritate; respect pentru drepturile omului, nediscriminare și egalitate de gen; deschidere față de cetățeni, mass-media și societatea civilă; inițiativă; perseverență; creativitate; corectitudine; responsabilitate; reputație ireproșabilă (lipsa implicării în cazuri dubioase, inclusiv demonstrate prin investigații jurnalistice, stil de viață corespunzător veniturilor oficiale etc.).
Șef serviciu (fpc), Serviciul Tehnologia Informației și comunicațiilor
Scopul general al funcției: Monitorizarea și asigurarea funcționării permanente a sistemului informațional de Sta al Muncii.
Sarcinile de bază:
Cerințele specifice pentru participare la concurs:
Studii: Superioare, de licență sau echivalente, în domeniul administrației publice, tehnologii informaționale.
Experiență profesională: 1 an deexperiență profesională în domeniu.
- Cunoașterea legislației naționale și internaționale în domeniu:
- Cunoștințe de operare la computer -1C, Excel, Word, Internet, siteme de deservire a conturilor la distanță, etc;
- Cunoașterea limbii de Stat.
Bibliografie:
Legea nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public;
Legea nr. 25/2008 privind Codul de conduită a funcționarului public;
Legea nr.133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale;
Legea nr. 467/2003 privind informatizarea și la resursele informaționale de stat;
Legea nr. 124/2022 privind identificarea electronică și serviciile de încredere;
Legea nr. 982/2000 privind accesul la informație;
Legea nr. 142/2018 privind schimbul de date și interoperabilitate.
05.06.2023
Inspectoratul de Stat al Muncii (str. Miron Costin, 17/2, mun. Chișinău), anunță concurs pentru ocuparea funcțiilor publice vacante din cadrul Inspectoratului de Stat al Muncii:
- Șef serviciu (fpc), Serviciul resurse umane – 1 unitate;
- Șef inspecție teritorială (fpc), Inspecția teritorială de muncă Cimișlia (raioanele Hîncești, Leova, Cimișlia, Basarabeasca) – 1 unitate (perioadă determinată);
- Inspector principal (fpe), Inspecția teritorială de muncă Chișinău (mun. Chişinău, raioanele Ialoveni, Criuleni, Dubăsari) – 1 unitate;
- Șef serviciu (fpc), Serviciul Tehnologia informației și comunicațiilor - 1 unitate;
- Inspector principal (fpe), Inspecția teritorială de muncă Orhei (raioanele Orhei, Rezina, Șoldănești, Telenești) - 1 unitate.
Lista documentelor necesare pentru participare la concurs:
Alte documente necesare:
Notă: Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
- Copiile documentelor nominalizate pot fi autentificate de notar sau prezentate împreună cu documentele originale pentru verificarea veridicității acestora. (Candidații care au depus dosarul prin poștă sau e-mail vor prezenta în ziua concursului toate actele în original pentru autentificare, în caz contrar dosarul de concurs se respinge).
Condițiile de participare la concurs:
a) deține cetățenia Republicii Moldova;
b) posedă limba română și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
c) are capacitate deplină de exercițiu;
d) nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
f) are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă;
g) în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție.
j) nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
Abilități: gândire critică, analiză și sinteză; planificare; organizare; luare a deciziilor; motivare; control; comunicare; lucru în echipă; de operare la calculator (Word, Excel, PowerPoint, Internet).
Atitudini/comportamente: integritate; respect pentru drepturile omului, nediscriminare și egalitate de gen; deschidere față de cetățeni, mass-media și societatea civilă; inițiativă; perseverență; creativitate; corectitudine; responsabilitate; reputație ireproșabilă (lipsa implicării în cazuri dubioase, inclusiv demonstrate prin investigații jurnalistice, stil de viață corespunzător veniturilor oficiale etc.).
Șef serviciu, (fpc), Serviciul resurse umane
Scopul general al funcției: Implementarea eficientă a procedurilor de personal în vederea realizării misiunii, sarcinilor și obiectivelor Inspectoratului de Stat al Muncii.
Sarcinile de bază:
Cerințele specifice pentru participare la concurs:
Studii: Superioare de licență sau echivalente în domeniul drept, managementul resurselor umane sau administrare publică.
Experiență profesională: 1 an deexperiență profesională în domeniu.
Cunoștințe:
- Cunoașterea legislației naționale și internaționale în domeniu.
Bibliografie:
Constituția Republicii Moldova;
Codul muncii nr. 154/2003;
Codul administrativ nr. 116/2018;
Legea nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public;
Legea nr. 25/2008 privind Codul de conduită a funcționarului public;
Legea nr. 82/2017 integrității;
Legea nr.133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale;
Legea nr. 982/2000 privind accesul la informație;
Legea nr. 140/2001 privind Inspectoratul de Stat al Muncii;
Legea nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar;
Legea salarizării nr. 847/2002;
Legea 100/2017 privind actele normative;
Hotărârea Guvernului nr. 788/2013 cu privire la organizarea și funcționarea Inspectoratului de Stat al Muncii;
Hotărârea Guvernului nr. 201/2009 cu privire la punerea în aplicare a Legii nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public;
Hotărârea Guvernului nr. 1231/2018 privind punerea în aplicare a Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.
Șef inspecție teritorială, (fpc), Inspecția teritorială de muncă Cimișlia
(raioanele Hîncești, Leova, Cimișlia, Basarabeasca)
Scopul general al funcției: Conducerea/managementul inspecției teritoriale de muncă; prezentarea lunară și trimestrială a planurilor de activitate ale inspecției teritoriale de muncă către directorul Inspectoratului de stat al Muncii și coordonarea activității inspectorilor pentru asigurarea acestuia.
Sarcinile de bază:
Cerințele specifice pentru participare la concurs:
Studii: să posede studii superioare în domeniul ingineriei și activități inginerești, dreptului sau economiei, absolvite cu diplomă de licență sau echivalente.
Experiență profesională: 1 an deexperiență profesională în domeniu.
Bibliografie:
Constituția Republicii Moldova;
Codul muncii nr. 154/2003;
Codul administrativ nr. 116/2018;
Codul contravențional nr. 218/2008;
Convențiile OIM ratificate de Republica Moldova nr. 29, nr.81, nr.87, nr.98, nr.105, nr.129, nr.155, nr. 182, nr.184, nr.187;
Legea nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public;
Legea nr. 25/2008 privind Codul de conduită a funcționarului public;
Legea nr.133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale;
Legea nr. 140/2001 privind Inspectoratul de Stat al Muncii;
Legea nr. 186/2008 securității și sănătății în muncă;
Legea nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător;
Legea nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar;
Legea salarizării nr. 847/2002;
Hotărârea Guvernului nr. 788/2013 cu privire la organizarea și funcționarea Inspectoratului de Stat al Muncii;
Hotărârea Guvernului nr. 95/2009 (Regulamentul privind modul de organizare a activităților de protecție a lucrătorilor la locul de muncă și prevenire a riscurilor profesionale);
Hotărârea Guvernului nr. 743/2002 cu privire la salarizarea angajaților din unitățile cu autonomie financiară;
Hotărârea Guvernului nr. 152/2004 cu privire la salariul tarifar pentru categoria I de calificare a angajaților din unitățile cu autonomie financiară și cuantumul sporului de compensare pentru munca prestată în condiții nefavorabile;
Hotărârea Guvernului nr. 1361/2005 (Regulamentul privind modul de cercetare a accidentelor de muncă);
Hotărârile Guvernului Republicii Moldova privind aprobarea Cerințelor minime de Securitate și Sănătate în Muncă (nr. 95/2009; 80/2012; 353/2010; 584/2016; 603/2011; 906/2020).
Inspector principal, (fpe), Inspecția teritorială de muncă Chișinău (mun. Chișinău, raioanele Ialoveni, Criuleni, Dubăsari)
Scopul general al funcției: Executarea controlului aplicării actelor legislative și normative ce țin de relațiile de muncă; examinarea, în modul și termenii stabiliți, a petițiilor și sesizărilor ce abordează probleme din domeniul relațiilor în muncă.
Sarcinile de bază:
Cerințele specifice pentru participare la concurs:
Studii: să posede studii superioare în domeniul ingineriei și activități inginerești, dreptului sau economiei, absolvite cu diplomă de licență sau echivalente.
Experiență profesională: 1 an deexperiență profesională în domeniu.
Bibliografie:
Constituția Republicii Moldova;
Codul muncii nr. 154/2003;
Codul administrativ nr. 116/2018;
Codul contravențional nr. 218/2008;
Convențiile OIM ratificate de Republica Moldova nr. 29, nr.81, nr.87, nr.98, nr.105, nr.129, nr.155, nr. 182, nr.184, nr.187;
Legea nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public;
Legea nr. 25/2008 privind Codul de conduită a funcționarului public;
Legea nr.133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale;
Legea nr. 140/2001 privind Inspectoratul de Stat al Muncii;
Legea nr. 186/2008 securității și sănătății în muncă;
Legea nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător;
Legea nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar;
Legea salarizării nr. 847/2002;
Hotărârea Guvernului nr. 788/2013 cu privire la organizarea și funcționarea Inspectoratului de Stat al Muncii;
Hotărârea Guvernului nr. 95/2009 (Regulamentul privind modul de organizare a activităților de protecție a lucrătorilor la locul de muncă și prevenire a riscurilor profesionale);
Hotărârea Guvernului nr. 743/2002 cu privire la salarizarea angajaților din unitățile cu autonomie financiară;
Hotărârea Guvernului nr. 152/2004 cu privire la salariul tarifar pentru categoria I de calificare a angajaților din unitățile cu autonomie financiară și cuantumul sporului de compensare pentru munca prestată în condiții nefavorabile;
Hotărârea Guvernului nr. 1361/2005 (Regulamentul privind modul de cercetare a accidentelor de muncă);
Hotărârile Guvernului Republicii Moldova privind aprobarea Cerințelor minime de Securitate și Sănătate în Muncă (nr. 95/2009; 80/2012; 353/2010; 584/2016; 603/2011; 906/2020).
Șef serviciu, (fpc), Serviciul tehnologia informației și comunicațiilor
Scopul general al funcției: Monitorizarea și asigurarea funcționării permanente a sistemului informațional de Stat al Muncii.
Sarcinile de bază:
Cerințele specifice pentru participare la concurs:
Studii: Superioare, de licență sau echivalente, în domeniul administrației publice, tehnologii informaționale.
Experiență profesională: 1 an deexperiență profesională în domeniu.
Cunoștințe:
- Cunoașterea legislației naționale și internaționale în domeniu;
- cunoștințe de operare la computer - 1C, Excel, Word, Internet, sisteme de deservire a conturilor la distanta, etc;
- cunoașterea limbii de stat;
Bibliografie:
Inspector principal, (fpe), Inspecția teritorială de muncă Orhei (raioanele Orhei, Rezina, Șoldănești, Telenești)
Scopul general al funcției: Executarea controlului aplicării actelor legislative și normative ce țin de relațiile de muncă; examinarea, în modul și termenii stabiliți, a petițiilor și sesizărilor ce abordează probleme din domeniul relațiilor în muncă.
Sarcinile de bază:
Cerințele specifice pentru participare la concurs:
Studii: să posede studii superioare în domeniul ingineriei și activități inginerești, dreptului sau economiei, absolvite cu diplomă de licență sau echivalente.
Experiență profesională: 1 an deexperiență profesională în domeniu.
Bibliografie:
Constituția Republicii Moldova;
Codul muncii nr. 154/2003;
Codul administrativ nr. 116/2018;
Codul contravențional nr. 218/2008;
Convențiile OIM ratificate de Republica Moldova nr. 29, nr.81, nr.87, nr.98, nr.105, nr.129, nr.155, nr. 182, nr.184, nr.187;
Legea nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public;
Legea nr. 25/2008 privind Codul de conduită a funcționarului public;
Legea nr.133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale;
Legea nr. 140/2001 privind Inspectoratul de Stat al Muncii;
Legea nr. 186/2008 securității și sănătății în muncă;
Legea nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător;
Legea nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar;
Legea salarizării nr. 847/2002;
Hotărârea Guvernului nr. 788/2013 cu privire la organizarea și funcționarea Inspectoratului de Stat al Muncii;
Hotărârea Guvernului nr. 95/2009 (Regulamentul privind modul de organizare a activităților de protecție a lucrătorilor la locul de muncă și prevenire a riscurilor profesionale);
Hotărârea Guvernului nr. 743/2002 cu privire la salarizarea angajaților din unitățile cu autonomie financiară;
Hotărârea Guvernului nr. 152/2004 cu privire la salariul tarifar pentru categoria I de calificare a angajaților din unitățile cu autonomie financiară și cuantumul sporului de compensare pentru munca prestată în condiții nefavorabile;
Hotărârea Guvernului nr. 1361/2005 (Regulamentul privind modul de cercetare a accidentelor de muncă);
Hotărârile Guvernului Republicii Moldova privind aprobarea Cerințelor minime de Securitate și Sănătate în Muncă (nr. 95/2009; 80/2012; 353/2010; 584/2016; 603/2011; 906/2020).
Anunț!
Inspectoratul de Stat al Muncii (str. Miron Costin, 17/2, mun. Chișinău), anunţă concurs pentru ocuparea funcţiiilor publice vacante din cadrul Inspectoratului de Stat al Muncii:
- Șef, Serviciul resurse umane – 1 unitate;
- Inspector superior, (fpe), Inspecția teritorială de muncă Chișinău (mun. Chişinău, raioanele Ialoveni, Criuleni, Dubăsari) – 1 unitate;
- Inspector, (fpe), Inspecția teritorială de muncă Chișinău (mun. Chişinău, raioanele Ialoveni, Criuleni, Dubăsari) – 1 unitate.
Lista documentelor necesare pentru participare la concurs:
Alte documente necesare:
Notă: Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligaţia să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire.
- Copiile documentelor nominalizate pot fi autentificate de notar sau prezentate împreună cu documentele originale pentru verificarea veridicităţii acestora. (Candidaţii xcare au depus dosarul prin poştă sau e-mail vor prezenta în ziua concursului toate actele în original pentru autentificare, în caz contrar dosarul de concurs se respinge).
Condițiile de participare la concurs:
a) deţine cetăţenia Republicii Moldova;
b) posedă limba română şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
c) are capacitate deplină de exerciţiu;
d) nu a împlinit vîrsta de 63 de ani;
f) are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă;
g) în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcţie publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie;
i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie.
j) nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
Abilități: gândire critică, analiză şi sinteză; planificare; organizare; luare a deciziilor; motivare; control; comunicare; lucru în echipă; de operare la calculator (Word, Excel, PowerPoint, Internet).
Atitudini/comportamente: integritate; respect pentru drepturile omului, nediscriminare şi egalitate de gen; deschidere față de cetățeni, mass-media și societatea civilă; iniţiativă; perseverenţă; creativitate; corectitudine; responsabilitate; reputație ireproșabilă (lipsa implicării în cazuri dubioase, inclusiv demonstrate prin investigații jurnalistice, stil de viață corespunzător veniturilor oficiale etc.).
Șef, (fpc), Serviciul resurse umane
Scopul general al funcției: Implementarea eficientă a procedurilor de personal în vederea realizării misiunii, sarcinilor și obiectivelor Inspectoratului de Stat al Muncii.
Sarcinile de bază:
Cerințele specifice pentru participare la concurs:
Studii: Superioare de licenţă sau echivalente în domeniul drept, managementul resurselor umane sau administrare publică.
Experienţă profesională: 1 an deexperienţă profesională în domeniu.
Cunoștințe:
- Cunoașterea legislației naționale și internaționale în domeniu.
Bibliografie:
Constituția Republicii Moldova;
Codul muncii nr. 154/2003;
Codul administrativ nr. 116/2018;
Legea nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public;
Legea nr. 25/2008 privind Codul de conduită a funcționarului public;
Legea nr. 82/2017 integrității;
Legea nr.133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale;
Legea nr. 982/2000 privind accesul la informație;
Legea nr. 140/2001 privind Inspectoratul de Stat al Muncii;
Legea nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar;
Legea salarizării nr. 847/2002;
Legea 100/2017 privind actele normative;
Hotărârea Guvernului nr. 788/2013 cu privire la organizarea și funcționarea Inspectoratului de Stat al Muncii;
Hotărârea Guvernului nr. 201/2009 cu privire la punerea în aplicare a Legii nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public;
Hotărîrea Guvernului nr. 1231/2018 privind punerea în aplicare a Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.
Inspector superior, (fpe), Inspecția teritorială de muncă Chișinău
(mun. Chişinău, raioanele Ialoveni, Criuleni, Dubăsari)
Scopul general al funcției: Desfășurarea controlului de stat asupra respectării și aplicării actelor legislative şi a altor acte normative ce conţin norme ale dreptului muncii, a convenţiilor colective şi a contractelor colective de muncă la toate unităţile, de către angajatori, persoane fizice, precum şi în autorităţile publice centrale şi locale din teritoriul arondat.
Sarcinile de bază:
Cerințele specifice pentru participare la concurs:
Studii: să posede studii superioare în domeniul dreptului sau economiei, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalente.
Experienţă profesională: 1 an deexperienţă profesională în domeniu.
Bibliografie:
Constituția Republicii Moldova;
Codul muncii nr. 154/2003;
Codul administrativ nr. 116/2018;
Codul contravențional nr. 218/2008;
Legea nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public;
Legea nr. 25/2008 privind Codul de conduită a funcționarului public;
Legea nr.133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale;
Legea nr. 140/2001 privind Inspectoratul de Stat al Muncii;
Legea nr. 186/2008 securității și sănătății în muncă;
Legea nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător;
Hotărârea Guvernului nr. 788/2013 cu privire la organizarea și funcționarea Inspectoratului de Stat al Muncii;
Hotărârea Guvernului nr. 95/2009 (Regulamentul privind modul de organizare a activităților de protecție a lucrătorilor la locul de muncă și prevenire a riscurilor profesionale);
Hotărârea Guvernului nr. 743/2002 cu privire la salarzarea angajaților din unitățile cu autonomie financiară;
Hotărârea Guvernului nr. 152/2004 cu privire la salariul tarifar pentru categoria I de calificare a angajaților din unitățile cu autonomie finanicară și cuantumul sporului de compensare pentru munca prestată în condiții nefavorabile;
Hotărârea Guvernului nr. 1361/2005 (Regulamentul privind modul de cercetare a accidentelor de muncă);
Hotărârile Guvernului Republicii Moldova privind aprobarea Cerințelor minime de Securitate și Sănătate în Muncă (nr. 95/2009; 80/2012; 353/2010; 584/2016; 603/2011; 906/2020).
Inspector, (fpe), Inspecția teritorială de muncă Chișinău

Studii: să posede studii superioare în domeniul dreptului sau economiei, absolvite cu diplomă de licenţă;

26.04.2023
Anunț!
Inspectoratul de Stat al Muncii (str. Miron Costin, 17/2, mun. Chișinău), anunţă concurs pentru ocuparea funcţiiilor publice vacante din cadrul Inspectoratului de Stat al Muncii:
- Inspector superior, (fpe), Inspecția teritorială de muncă Bălți (mun. Bălți, raioanele Fălești, Florești, Sîngerei) – 1 unitate;
- Inspector, (fpe), Inspecția teritorială de muncă Chișinău (mun. Chişinău, raioanele Ialoveni, Criuleni, Dubăsari) – 3 unități;
Lista documentelor necesare pentru participare la concurs:
Alte documente necesare:
Notă: Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligaţia să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire.
- Copiile documentelor nominalizate pot fi autentificate de notar sau prezentate împreună cu documentele originale pentru verificarea veridicităţii acestora. (Candidaţii xcare au depus dosarul prin poştă sau e-mail vor prezenta în ziua concursului toate actele în original pentru autentificare, în caz contrar dosarul de concurs se respinge).
Condițiile de participare la concurs:
a) deţine cetăţenia Republicii Moldova;
b) posedă limba română şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
c) are capacitate deplină de exerciţiu;
d) nu a împlinit vîrsta de 63 de ani;
f) are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă;
g) în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcţie publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie;
i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie.
j) nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
Abilități: gândire critică, analiză şi sinteză; planificare; organizare; luare a deciziilor; motivare; control; comunicare; lucru în echipă; de operare la calculator (Word, Excel, PowerPoint, Internet).
Atitudini/comportamente: integritate; respect pentru drepturile omului, nediscriminare şi egalitate de gen; deschidere față de cetățeni, mass-media și societatea civilă; iniţiativă; perseverenţă; creativitate; corectitudine; responsabilitate; reputație ireproșabilă (lipsa implicării în cazuri dubioase, inclusiv demonstrate prin investigații jurnalistice, stil de viață corespunzător veniturilor oficiale etc.).
Inspector superior, (fpe), Inspecția teritorială de muncă Bălți (mun. Bălți, raioanele Fălești, Florești, Sîngerei)
Scopul general al funcției: Desfășurarea controlului de stat asupra respectării și aplicării actelor legislative şi a altor acte normative ce conţin norme ale dreptului muncii, a convenţiilor colective şi a contractelor colective de muncă la toate unităţile, de către angajatori, persoane fizice, precum şi în autorităţile publice centrale şi locale din teritoriul arondat.
Sarcinile de bază:
Cerințele specifice pentru participare la concurs:
Studii: să posede studii superioare în domeniul dreptului sau economiei, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalente.
Experienţă profesională: 1 an deexperienţă profesională în domeniu.
Bibliografie:
Constituția Republicii Moldova;
Codul muncii nr. 154/2003;
Codul administrativ nr. 116/2018;
Codul contravențional nr. 218/2008;
Convențiile OIM ratificate de Republica Moldova nr. 29, nr.81, nr.87, nr.98, nr.105, nr.129, nr.155, nr. 182, nr.184, nr.187;
Legea nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public;
Legea nr. 25/2008 privind Codul de conduită a funcționarului public;
Legea nr.133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale;
Legea nr. 140/2001 privind Inspectoratul de Stat al Muncii;
Legea nr. 186/2008 securității și sănătății în muncă;
Legea nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător;
Legea nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar;
Legea salarizării nr. 847/2002;
Hotărârea Guvernului nr. 788/2013 cu privire la organizarea și funcționarea Inspectoratului de Stat al Muncii;
Hotărârea Guvernului nr. 95/2009 (Regulamentul privind modul de organizare a activităților de protecție a lucrătorilor la locul de muncă și prevenire a riscurilor profesionale);
Hotărârea Guvernului nr. 743/2002 cu privire la salarzarea angajaților din unitățile cu autonomie financiară;
Hotărârea Guvernului nr. 152/2004 cu privire la salariul tarifar pentru categoria I de calificare a angajaților din unitățile cu autonomie finanicară și cuantumul sporului de compensare pentru munca prestată în condiții nefavorabile;
Hotărârea Guvernului nr. 1361/2005 (Regulamentul privind modul de cercetare a accidentelor de muncă);
Hotărârile Guvernului Republicii Moldova privind aprobarea Cerințelor minime de Securitate și Sănătate în Muncă (nr. 95/2009; 80/2012; 353/2010; 584/2016; 603/2011; 906/2020).
Inspector, (fpe), Inspecția teritorială de muncă Chișinău
(mun. Chişinău, raioanele Ialoveni, Criuleni, Dubăsari),
Scopul general al funcției: Desfășurarea controlului de stat asupra respectării și aplicării actelor legislative şi a altor acte normative ce conţin norme ale dreptului muncii, a convenţiilor colective şi a contractelor colective de muncă la toate unităţile, de către angajatori, persoane fizice, precum şi în autorităţile publice centrale şi locale din teritoriul arondat.
Sarcinile de bază:
Cerințele specifice pentru participare la concurs:
Studii: să posede studii superioare în domeniul dreptului sau economiei, absolvite cu diplomă de licenţă;
Bibliografie:
Constituția Republicii Moldova;
Codul muncii nr. 154/2003;
Codul administrativ nr. 116/2018;
Codul contravențional nr. 218/2008;
Convențiile OIM ratificate de Republica Moldova nr. 29, nr.81, nr.87, nr.98, nr.105, nr.129, nr.155, nr. 182, nr.184, nr.187;
Legea nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public;
Legea nr. 25/2008 privind Codul de conduită a funcționarului public;
Legea nr.133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale;
Legea nr. 140/2001 privind Inspectoratul de Stat al Muncii;
Legea nr. 186/2008 securității și sănătății în muncă;
Legea nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător;
Legea nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar;
Legea salarizării nr. 847/2002;
Hotărârea Guvernului nr. 788/2013 cu privire la organizarea și funcționarea Inspectoratului de Stat al Muncii;
Hotărârea Guvernului nr. 95/2009 (Regulamentul privind modul de organizare a activităților de protecție a lucrătorilor la locul de muncă și prevenire a riscurilor profesionale);
Hotărârea Guvernului nr. 743/2002 cu privire la salarzarea angajaților din unitățile cu autonomie financiară;
Hotărârea Guvernului nr. 152/2004 cu privire la salariul tarifar pentru categoria I de calificare a angajaților din unitățile cu autonomie finanicară și cuantumul sporului de compensare pentru munca prestată în condiții nefavorabile;
Hotărârea Guvernului nr. 1361/2005 (Regulamentul privind modul de cercetare a accidentelor de muncă);
Hotărârile Guvernului Republicii Moldova privind aprobarea Cerințelor minime de Securitate și Sănătate în Muncă (nr. 95/2009; 80/2012; 353/2010; 584/2016; 603/2011; 906/2020).
26.04.2023
Anunț!
Inspectoratul de Stat al Muncii (str. Miron Costin, 17/2, mun. Chișinău), anunţă concurs pentru ocuparea funcţiiilor publice vacante din cadrul Inspectoratului de Stat al Muncii:
- Inspector, (fpe), Inspecția teritorială de muncă Bălți (mun. Bălți, raioanele Fălești, Florești, Sîngerei) – 1 unitate.
Lista documentelor necesare pentru participare la concurs:
Alte documente necesare:
Notă: Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligaţia să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire.
- Copiile documentelor nominalizate pot fi autentificate de notar sau prezentate împreună cu documentele originale pentru verificarea veridicităţii acestora. (Candidaţii xcare au depus dosarul prin poştă sau e-mail vor prezenta în ziua concursului toate actele în original pentru autentificare, în caz contrar dosarul de concurs se respinge).
Condițiile de participare la concurs:
a) deţine cetăţenia Republicii Moldova;
b) posedă limba română şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
c) are capacitate deplină de exerciţiu;
d) nu a împlinit vîrsta de 63 de ani;
f) are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă;
g) în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcţie publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie;
i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie.
j) nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
Abilități: gândire critică, analiză şi sinteză; planificare; organizare; luare a deciziilor; motivare; control; comunicare; lucru în echipă; de operare la calculator (Word, Excel, PowerPoint, Internet).
Atitudini/comportamente: integritate; respect pentru drepturile omului, nediscriminare şi egalitate de gen; deschidere față de cetățeni, mass-media și societatea civilă; iniţiativă; perseverenţă; creativitate; corectitudine; responsabilitate; reputație ireproșabilă (lipsa implicării în cazuri dubioase, inclusiv demonstrate prin investigații jurnalistice, stil de viață corespunzător veniturilor oficiale etc.).
Inspector, (fpe), Inspecția teritorială de muncă Bălți
(mun. Bălți, raioanele Fălești, Florești, Sîngerei)