Există diferențe majore între un contract de muncă guvernat de codul muncii și unul de prestări servicii guvernat de codul civil. Contractul de muncă este un contract prin care salariatul intră în relație de subordonare față de patron, și acceptă să execute sarcinile indicate în fișa postului, în schimbul unei remunerări care se numește salariu. Astfel, într-un contract de muncă, angajatorul are obligația asigurării condițiilor de muncă pentru salariat, acesta achită contribuțiile sociale pentru salariat. În cadrul unui contract individual de muncă, salariatul are dreptul la concediu plătit, concediu de boală, concediu de îngrijire a copilului etc, indisponibile în cazul unui contract de prestări servicii în care persoană fizică este contractor, (angajat pe cont propriu). Într-un contract de prestări servicii obligațiile beneficiarului se limitează, în principal, la plata în termen a contravalorii contractului, iar obligația de plată a contribuțiilor la bugetul de stat, la bugetul Fondului Asigurărilor Obligatorii de Asistență Medicală (FAOAM), precum și plata contribuțiilor sociale, sunt puse pe seama contractorului, nu a beneficiarului. Principalele diferențe dintre aceste două tipuri distincte de contracte sunt prezentate în tabelul de mai jos:

Conform art. 10 al Codului muncii, angajatorul este obligat să creeze condiţii pentru participarea salariaţilor la administrarea unităţii. Art. 42 stabilește modul de informare a salariaților în vederea asigurării dreptului lor la administrarea unității. Angajatorul este obligat să-i informeze pe salariați despre:

a) evoluţia recentă şi evoluţia probabilă a activităţilor şi situaţiei economice a unităţii;

b) situaţia, structura şi evoluţia probabilă a ocupării forţei de muncă în cadrul unităţii, precum şi eventualele măsuri de anticipare preconizate, în special atunci cînd există o ameninţare la adresa locurilor de muncă;

c) deciziile care pot genera modificări importante în organizarea muncii sau în relaţiile contractuale, inclusiv cele legate de concedierile colective sau schimbarea proprietarului unității;

d) situația privind securitatea și sănătatea în muncă la unitate, precum și orice măsuri de natură să afecteze asigurarea acestora, inclusiv planificarea şi introducerea de noi tehnologii, alegerea echipamentului de lucru și de protecție, instruirea salariaților în materie de securitate și sănătate în muncă etc;

e) remunerația medie pe categorie de salariați sau de funcții, defalcată în funcție de sex.

Informarea are loc ori de câte ori este necesară în virtutea circumstanțelor intervenite, precum și periodic, la intervalele prevăzute de contractul colectiv de muncă, dar nu mai rar decât o dată pe an, cel târziu în primul semestru al anului următor celui de gestiune.

În cazul în care sunt preconizate anumite măsuri cu privire la salariați, informarea se va efectua cu cel puțin 30 de zile calendaristice înainte de punerea în aplicare a măsurilor de rigoare. În caz de lichidare a unității sau reducere a numărului ori a statelor de personal, salariații vor fi informați despre acest lucru cu cel puțin 30 de zile calendaristice înainte de declanșarea procedurilor prevăzute.

Informarea se face prin transmiterea, în forma scrisă, către reprezentanții salariaților a datelor relevante, complete și veridice privind subiectele de mai sus, în timp util, care le-ar permite reprezentanților salariaților să pregătească, în caz de necesitate, consultarea. Dacă în cadrul unității nu există nici sindicat, nici reprezentanți aleși, informația este adusă la cunoștința salariaților printr-un:

a) anunț transmis prin poștă electronică sau prin alt mijloc de comunicație, care poate fi accesat de fiecare salariat; și/sau

b) anunț public, plasat pe pagina web a unității, după caz; și/sau

c) anunț public, afișat pe un panou informativ cu acces general la sediul unității și la fiecare dintre filialele sau reprezentanțele acesteia.

În calitate de angajator, trebuie să luați măsuri pentru asigurarea unor condiții de muncă adecvate, ținând cont de prevederile cadrului normativ general și specific ramurii:

· Legii securităţii şi sănătăţii în muncă Nr. 186/2008,

· Regulamentului privind modul de organizare a activităţilor de protecţie a lucrătorilor la locul de muncă şi prevenire a riscurilor profesionale,

· Cerinţelor minime de securitate şi sănătate la locul de muncă,

· Cerinţelor minime pentru semnalizarea de securitate şi sănătate la locul de muncă,

· Cerinţelor minime de securitate şi sănătate pentru folosirea de către lucrători a echipamentului de muncă la locul de muncă,

· Cerinţelor minime privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor pentru sănătatea şi securitatea lor generate sau care pot fi generate de expunerea la zgomot,

· Cerinţelor minime pentru protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la azbest la locul de muncă,

· Cerinţelor minime de securitate şi sănătate pentru şantierele temporare sau mobile,

· Cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă pentru lucrul la monitor și altor acte normative relevante.

Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina MĂSURI DE ASIGURARE A SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII LA LOCUL DE MUNCĂ.

Conform Regulamentului privind modul de organizare a activităţilor de protecţie a lucrătorilor la locul de muncă şi prevenire a riscurilor profesionale, la constatarea stării de pericol grav şi imediat de accidentare se vor lua imediat următoarele măsuri de securitate:

1) oprirea echipamentului de lucru şi/sau activităţii;

2) evacuarea lucrătorilor din zona periculoasă;

3) anunţarea serviciilor specializate;

4) anunţarea conducătorilor ierarhic superiori;

5) eliminarea cauzelor care au condus la apariţia stării de pericol grav şi imediat.

Dacă accidentul totuși s-a produs, conform Regulamentului privind modul de cercetare a accidentelor de muncă, persoana accidentată sau martorii oculari trebuie să anunţe imediat despre accidentul produs conducătorul direct sau oricare conducător superior al acestuia şi să acorde, după caz, primul ajutor. Conducătorul, fiind anunţat despre accident, va organiza acordarea ajutorului medical accidentatului şi, dacă va fi necesar, îl va transporta la o instituţie medicală de la care va solicita certificatul medical cu privire la caracterul vătămării violente a organismului acestuia; va evacua, după caz, personalul de la locul accidentului; va informa angajatorul despre accidentul produs. Angajatorul va comunica imediat (prin telefon sau prin orice alt mijloc de comunicare) despre producerea accidentelor suferite de salariați Inspectoratului de Stat al Muncii, Casei Naționale de Asigurări Sociale și, după caz, organului ierarhic superior, organului sindical de ramură sau interramural, Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (în cazurile de intoxicație acută). În cazul producerii accidentelor grave și/sau mortale, angajatorul este obligat să asigure accesul inspectorului de muncă la locul producerii accidentului și suplimentar să informeze subdiviziunea teritorială a poliţiei în a cărei rază s-a produs accidentul. Accidentele grave şi mortale produse la locul de muncă se cercetează de inspectorii de muncă din cadrul autorității competente în domeniul siguranței ocupaționale, iar cele cu incapacitate temporară de muncă – de o comisie constituită de angajator. Pentru cercetarea unui accident cu incapacitate temporară de muncă, în termen de cel mult 24 de ore din momentul primirii comunicării despre acest eveniment, angajatorul va desemna prin dispoziţie scrisă comisia de cercetare, compusă din cel puțin 3 persoane. Comisia unităţii va cerceta circumstanţele şi cauzele producerii accidentului, va întocmi şi va semna, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare, procesul-verbal de cercetare, care ulterior va fi aprobat şi semnat de către angajator în termen de 24 ore. Angajatorul, în termen de 3 zile lucrătoare de la data semnării procesului-verbal privind cercetarea accidentului de muncă, va prezenta o copie Inspectoratului de Stat al Muncii.

Conform Legii 140/2001, Inspectoratul de Stat al Muncii oferă, la solicitare, consultanță și asistență metodologică angajatorilor și salariaților în aplicarea legislației în domeniul relațiilor de muncă, securității și sănătății în muncă. Solicitările de acordare a ajutorului metodologic pot fi înaintate la adresa de e-mail: ism.media@im.gov.md.

Acțiunile de informare și consultare ale inspectorului de muncă includ următoarele:

· explicarea prevederilor actelor normative din domeniul muncii;

· identificarea nivelului de respectare a prevederilor legislative în unitate;

explicarea măsurilor ce trebuie întreprinse pentru a asigura respectarea prevederilor actelor normative din domeniul muncii.

Nu există o listă exhaustivă de măsuri prestabilite, a căror bifare garantează prevenirea oricărui accident de muncă. Angajatorul trebuie să evalueze factorii de risc specifici și să ia măsuri pentru prevenirea lor ținând cont de specificul activității sale și, totodată, de prevederile:

· Legii securităţii şi sănătăţii în muncă Nr. 186/2008,

· Regulamentului privind modul de organizare a activităţilor de protecţie a lucrătorilor la locul de muncă şi prevenire a riscurilor profesionale,

· Cerinţelor minime de securitate şi sănătate la locul de muncă,

· Cerinţelor minime pentru semnalizarea de securitate şi sănătate la locul de muncă,

· Cerinţelor minime de securitate şi sănătate pentru folosirea de către lucrători a echipamentului de muncă la locul de muncă,

· Cerinţelor minime privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor pentru sănătatea şi securitatea lor generate sau care pot fi generate de expunerea la zgomot,

· Cerinţelor minime pentru protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la azbest la locul de muncă,

· Cerinţelor minime de securitate şi sănătate pentru şantierele temporare sau mobile,

· Cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă pentru lucrul la monitor și altor acte normative relevante.

În general, art. 9 al Legii securităţii şi sănătăţii în muncă prevede că angajatorul este obligat:

a) să asigure aplicarea dispozițiilor actelor normative de securitate și sănătate în muncă, relevante domeniului de activitate, particularităților procesului de muncă și elementelor sistemului de muncă: om, echipamente de muncă, sarcină de muncă, mediu de muncă;

b) să adopte și să aplice acte de securitate și sănătate în muncă interne în cazul lipsei unor acte normative naționale sau ramurale relevante domeniului de activitate;

c) să întreprindă măsurile necesare pentru asigurarea securității și sănătății în muncă a lucrătorilor, inclusiv pentru prevenirea riscurilor profesionale, pentru asigurarea informării și a instruirii, precum și pentru asigurarea mijloacelor necesare.

Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina MĂSURI DE ASIGURARE A SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII LA LOCUL DE MUNCĂ.

Se consideră muncă suplimentară munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă. Conform Codului muncii, art. 104 (7), atragerea la muncă suplimentară se efectuează în baza ordinului (dispoziţiei, deciziei, hotărârii) motivat al angajatorului, care se aduce la cunoştinţa salariaţilor respectivi sub semnătură. Ca să fie motivat, ordinul angajatorului trebuie să justifice necesitatea de a atrage salariații la muncă suplimentară. Drept justificare se poate de menționat următoarele scopuri:

a) pentru finalizarea lucrului început care, din cauza unei reţineri neprevăzute legate de condiţiile tehnice ale procesului de producţie, nu a putut fi dus până la capăt în decursul duratei normale a timpului de muncă, iar întreruperea lui poate provoca deteriorarea sau distrugerea bunurilor angajatorului sau ale proprietarului, a patrimoniului municipal sau de stat;

b) pentru efectuarea lucrărilor temporare de reparare şi restabilire a dispozitivelor şi instalaţiilor, dacă deficienţele acestora ar putea provoca încetarea lucrului pentru un timp nedeterminat şi pentru mai multe persoane;

c) pentru efectuarea lucrărilor impuse de apariţia unor circumstanţe care ar putea provoca deteriorarea sau distrugerea bunurilor unităţii, inclusiv a materiei prime, materialelor sau produselor;

d) pentru continuarea muncii în caz de neprezentare a lucrătorului de schimb, dacă munca nu admite întrerupere.

În circumstanțele de mai sus, atragerea la muncă suplimentară se efectuează de angajator cu acordul scris al salariatului. Atragerea la muncă suplimentară poate fi dispusă de angajator fără acordul salariatului:

a) pentru efectuarea lucrărilor necesare pentru apărarea ţării, pentru preîntâmpinarea unei avarii de producţie ori pentru înlăturarea consecinţelor unei avarii de producţie sau a unei calamităţi naturale;

b) pentru efectuarea lucrărilor necesare înlăturării unor situaţii care ar putea periclita buna funcţionare a serviciilor de aprovizionare cu apă şi energie electrică, de canalizare, poştale, de telecomunicaţii şi informatică, a căilor de comunicaţie şi a mijloacelor de transport în comun, a instalaţiilor de distribuire a combustibilului, a unităţilor medico-sanitare.

Atragerea la muncă suplimentară în alte cazuri decât cele menționate se admite cu acordul scris al salariatului şi al reprezentanţilor salariaţilor. În toate cazurile, durata muncii suplimentare va fi limitată, orele lucrate suplimentar vor fi pontate și remunerate în conformitate cu legislația.

Conform art. 157, munca suplimentară se achită suplimentar. Munca suplimentară pentru primele două ore se achită în mărime de cel puţin 1,5 salarii de bază stabilite salariatului pe unitate de timp, iar pentru orele următoare – cel puţin în mărime dublă.